Cum devii ”zeu” pe Windows 10: cu trei click-uri ai acces la toate funcțiile ascunse

de: Octavian Palade
05 08. 2015

Windows 10 a ajuns deja la un număr impresionant de utilizatori, mulțumită noilor politici de upgrade ale Microsoft.

Cu toate că sistemul este unul bine pus la punct și foarte intuitiv, utilizatorii care vor ceva mai multă libertate pot activa ”GodMode”, o funcționalitate care oferă acces la toate setările ascunse.

”Modul Zeu” nu mai este o noutate printre utilizatorii mai iscusiți în ale Windows-ului, existând în Windows 7 și Windows 8, și Microsoft a integrat acest mod și pe Windows 10. Pentru a-l activa este foarte simplu.

Pentru a activa GodMode, un utilizator trebuie să creeze un nou director pe desktop (New Folder), apoi să schimbe denumirea acestuia în GodMode.{ED7BA470-8E54-465E-825C-99712043E01C}.

Pe ecran va apărea o pictogramă cu numele GodMode care va permite accesul la peste 40 de setări ascunse în mod normal.

Cei care vor folosi GodMode vor putea schimba lucruri care țin de User Accounts, Windows Defender sau Windows Mobility Center. Totuși, recomandăm doar cunoscătorilor să acceseze aceste opțiuni, ele fiind ascunse pentru un motiv.